2021 a fost pentru grupul francez SNEF un an de pregătire a unor viitoare achiziții în România și în regiune, în domenii de vârf ca ingineria, automatizările și robotica, spune Costin Borc, director SNEF pentru țările din estul Europei și Africa. Grupul este prezent pe piața locală cu activități în infrastructuri industriale și în domeniul energetic, prin filiala regională SNEF CEE.
România are în prezent 73 de parcuri industriale, în timp ce Ungaria, cu o suprafață de două ori și jumătate mai mică, avea 220 de parcuri industriale în 2013, a declarat luni vicepremierul Costin Borc, care susține că, în ultimele luni, au fost identificate potențiale spații investiționale pentru a răspunde cererii companiilor străine interesate să dezvolte proiecte greenfield în România.
Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română, controlată de Ministerul Economiei, a decis să-l schimbe din funcție pe directorul general Sebastian Moga, care abia fusese numit pe post, în august, în locul lui Dănuț Sporea. Acesta din urmă ocupa interimar funcția, după demisia de anul trecut a predecesorului său, Adrian Manolache.
La jumătatea anului, FP își evalua deținerea de 49% din acțiunile Salrom la valoarea de 177,4 milioane lei. Salrom a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 25,96 milioane lei, cu 12% sub cel raportat în perioada similară a anului trecut. Compania se judecă cu ANAF după ce Fiscul a somat-o să achite peste 50 milioane lei, reprezentând redevențe datorate la bugetul de stat, inclusiv dobânzi și penalități.
Ministerul Economiei pregătește, împreună cu Ministerul Educației și cu cel al Muncii, un pachet de măsuri care să permită companiilor să înființeze școli profesionale pentru pregătirea personalului de care au nevoie, a declarat vineri ministrul Economiei, Costin Borc.
Salrom se judecă în prezent cu ANAF, după ce Fiscul a efectuat anul trecut un control la compania de stat, prin care a verificat legalitatea calculului și achitării redevenței miniere pentru producția de sare și a stabilit obligații de plată suplimentare de 30,69 milioane lei pentru perioada 2010-2013, plus dobânzi, penalități și majorări de întârziere, în total circa 50,1 milioane de lei.
Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență din ianuarie 2013, este scos la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active, procesul de selecție al investitorilor urmând să fie încheiat la sfârșitul acestui an, potrivit unui anunț al companiei
Angajații din instituțiile publice care lucrează la serviciul achiziții ar trebui să se schimbe odată la trei ani, pe modelul din multinaționale, pentru a nu dezvolta relații personale cu furnizorii cu care lucrează, susține vicepremierul Costin Borc.
Societatea Națională a Sării, monopolul controlat de Ministerul Economiei, avea la finalul anului trecut datorii la bugetul de stat de 50,1 milioane lei, reprezentând redevențe miniere neachitate aferente producției din 2010-2013, plus dobânzi și penalități.
Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri lucrează, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, la o nouă schemă de ajutor de stat pentru proiecte de mici dimensiuni, astfel încât și investitorii care nu au forța necesară să se asocieze la proiecte mari să poată beneficia de ajutor, a anunțat luni Ministrul Economiei, Costin Borc.
Guvernul actual intenționează să adopte o strategie în domeniul minier care să prevadă că statul va păstra controlul majoritar la companiile din sectorul resurselor minerale, inclusiv la Societatea Națională a Sării (Salrom), a declarat, la Profit LIVE, vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) ar trebui să renunțe la secretomania moștenită din comunism cu privire la datele despre rezervele și zăcămintele de resurse naturale ale României, iar aceste date ar trebui să fie accesibile și transparente, pentru că ele îi atrag pe potențialii investitori în acest sector, a declarat, la Profit LIVE, vicepremierul și ministrul Economiei, Costin Borc.
Vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc a sugerat, la Profit LIVE, că Guvernul ia în calcul deschiderea industriei naționale de apărare către investitorii străini, în condițiile în care companiile din această industrie, controlate de stat, au nevoie de capitalizare pentru a se retehnologiza și a deveni competitive, multe dintre ele lucrând în prezent cu utilaje din anii ’80.
Vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, este invitat astăzi, la ora 16.00, la emisiune Profit LIVE.
Nu vreau ca România să rămână, în continuare, o destinație low-cost în domeniul forței de muncă, iar investițiile pot merge către foarte multe domenii, cum ar fi turismul și zona de cercetare - dezvoltare - inovație, a declarat, luni, în cadrul Forumului de Investiții România - Elveția, Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
Vicepremierul Costin Borc i-a asigurat pe mineri că nu se pune problema să se închidă vreodată Complexul Energetic Oltenia și le-a spus că le ascultă cererile, arătând că problemele prezentate de aceștia sunt mai vechi de 10 ani, iar mai multe guverne succesive au profitat de ele, politic și economic.
României are nevoie de un Consiliu de Competitivitate care să îi asigure o strategie economică pe termen lung, afirmă Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei. O decizie cu privire la înființarea acestei instutuții ar putea fi luată miercuri, în ședința de guvern.
Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, se declară un partizan al unui rol minimal al statului în economie, care să asigure respectarea siguranței personale și garantarea proprietății. Pe de altă parte, ministrul crede că prioritatea pentru stat în acest moment este să investească în infrastructură, educație, sănătate, să ofere o administrație performantă și să reducă disparitățile dintre mediul rural și cel urban.
Guvernul are printre priorități înființarea unei agenții dedicate pentru promovarea exporturilor și atragerea investițiilor străine, a declarat vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la Banca Națională a României.
Manuel Costescu, noul șef al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, cu rang de secretar de stat, a avut, anul trecut, venituri salariale totale de 200.000 de lire sterline (circa 16.600 de lire sterline pe lună) în calitate de director executiv al subsidiarei londoneze a gigantului bancar american JP Morgan, potrivit declarației sale de avere.
Dacian Cioloș i-a acordat lui Claudiu Vrînceanu, secretar de stat din Ministerul Economiei, atribuții de aplicare a normelor legale privind exceptarea marilor consumatori industriali de energie electrică de la o parte din cota obligatorie de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării energiei regenerabile.
Ministerul Economiei trebuie să renunțe la administrarea întreprinderilor de stat, care au directori generali mai bine plătiți decât miniștrii pentru a le conduce, să își asume rolul de integrator și să pună bazele strategiei de dezvoltare a economiei românești, susține ministrul de resort, Costin Borc.
Conducerile întreprinderilor de stat au nevoie de oameni bine pregătiți profesional cu care să putem comunica, nu de staruri sau mari personalități, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, într-o dezbatere publică.
Deși decizia a fost luată în unanimitate de către cei doi acționari ai companiei, Ministerul Economiei și Fondul Proprietatea, FP a transmis că a votat pentru amânare doar pentru a evita "răul mai mare" al respingerii listării de către minister și a sugerat că noul ministru Costin Borc nu a avut curaj să aprobe cotarea la BVB a Salrom.
Sorana Baciu, fost director de strategie la OMV Petrom în perioada 2007-2014 și care are în prezent propriul business de consultanță pentru afaceri, a fost numită de premierul Dacian Cioloș în funcția de secretar de stat la ministerul Economiei.